Visam de multa vreme la o partida de salau dedicata, ultimele fiind facute numai pe fuga, cate 3-4 ore, intre doua masuratori sau intre doua clasamente. S-a ivit ocazia acum la mijlocul lui Undrea, o luna atipica in aparenta pana mai ieri, dar in ton cu altele din anii recent trecuti. Prin aburii diminetii am gasit Sarulestiul la fel de linistit si misterios ca de atatea alte ori. De data asta peisajului lacustru i se adauga o burnita apasatoare care ne punea pe ganduri si ne atentiona in acelasi timp. Insa dorinta mare ne facea sa invingem amenintarea de lapovita si frigul care ne inclesta obrajii.

un salau numit dorinta

Dupa o sueta la ponton si o scurta trecere in revista a noutatilor din lumea pescuitului, alaturi de Paco, ne-am luat echipamentul si am pornit pe luciul de apa, moment in care primii stropi de apa ne-au udat hainele. Porneam la lupta cu o temere, oarecum justificata si anume aceea ca schimbarea vremii din ultimele zile isi va pune amprenta pe comportamentul salaului. Stiam din experientele trecute ca salaul de Sarulesti (si nu numai) este extrem de sensibil la schimbarile atmosferice, stabilizarea vremii fie ea si friguroasa fiindu-i pe plac dungatului.

Din pacate asa a si fost. Chiar daca am batut mai multe locuri care alte dati ne rasplateau cu o multime de pesti, de data aceasta se pare ca in apa era o acalmie totala. Am reusit in cele din urma o singura captura, mai muncita ca niciodata.

Dupa ce l-am cautat la marginea digurilor scufundate, printre pomi sau in gropi adanci am reusit in cele din urma sa-l capturez oarecum atipic pentru perioada aceasta a anului, pe o apa nu mai mare de 2 m, la mai putin de 10m de mal, toate astea ducandu-ma cu gandul ca a fost numai o intamplare. Filmul capturarii a decurs cam asa … am lansat si am lasat lanseta din mana pentru cateva secunde. In acest timp colegul de barca, Cox, avea in drill un strap. Dupa ce i-am admirat drill-ul am luat lanseta si am recuperat cateva ture din manivela mulinetei, moment in care am simtit ceva foarte greu la celalalt capat al firului. Am intepat din instinct si am simtit ca am „ceva”. „Ceva”-ul venea foarte greu pe recuperarea mea, practic neschitand niciun gest. Simteam totusi ca e peste si eram precaut asteptand parca din moment in moment o zvagnire, o rabufnire, fapt ce m-a facut chiar sa slabesc frana mulinetei inainte de a vedea daca e peste sau nu. Am avut un moment in care am crezut ca e crap pentru ca intr-un final, la 2 m de barca, a dat un prim semn de viata si s-a deplasat intr-o parte. Nu a fost cu mustati ci a fost cu dinti.

salau

eliberare

Un salau pe care l-am aproximat undeva la peste 3 kg, slabit parca de vreme si de vremuri. Avea sa fie singurul meu salau din ziua respectiva, incheiata poate inainte de „fluierul final”. Dupa mai multe reprize de ploaie rece, mocaneasca presarate cu rafale destul de puternice de vant am fost fortati sa intrerupem partida si sa declaram ABANDON. Era numai ora 13:00 cand oasele noastre simteau din plin vremea rece si umeda de afara.

Asadar o alta partida redusa la numai cateva ore, un alt prilej de a a ma starni mai mult. Poate data viitoare.