Cand vine vorba de pescuit, e clar ca toti alergam dupa „marea captura”, ca sa folosesc o formula cunoscuta. Profitand de zilele inca bune de pescuit si de apele care se pare ca inca nu se incumeta sa inghete, am dat o fuga, impreuna cu alti 3 membri din clubul DRILL, pe acumularea de la Valea Argovei, cu speranta ca voi da de fratele mai mare al salailor scapati acum 3 saptamani, de care v-am povestit.

Atmosfera un pic umeda si incetosata nu ne-a pus mari probleme decat la deplasarea catre si de la locurile de pescuit. Am ajuns destul de anevoios catre locul in care aveam incredere. De gasit l-am gasit cu ajutorul lui Cristi, bun cunoscator al zonei si al lacului, dupa ce in prealabil aproape o ora am orbecait in cautare de agatatura, initial pozitionandu-ma la mai mult de 100 de m de loc.

Pozitionarea fiind facuta am avut peste de la primele lanseuri; atac nu pot sa zic pentru ca trasaturile erau extrem de ciudate, practic de cele mai multe ori trezindu-ma cu bibanul (caci despre el este vorba) in lanseta.

In decurs de 3-4 ore am prins in jur de 20 de bibani, aflati undeva in jur de 300-500 de grame. Presarati cu 2 salai de kil mi-au facut o dupa-amiaza mai mult decat placuta, mai ales ca vantul, dusmanul numarul 1 al pescarului, isi facea foarte slab simtita prezenta.

Lipsea ceva parca pentru ca ziua sa devina cea mai frumoasa din cariera mea de pescar de rapitor. Si acel ceva avea sa vina dupa o „lovitura seaca”, asa cum le place multora sa spuna, si dupa cum am simtit-o si eu. Decisesem, parca saturat un pic de rutina cu bibani, sa lansez in alta directie, practic undeva la margine de agatatura. Asa cum am zis, la primul lanseu in aceea directie am simtit un tzac in lanseta si am intepat scurt. Mi-am dat seama imediat ca e peste, poate ceva mai mare, pentru ca de data asta nu mai venea zburand ca bibanii. Totusi nu se opintea foarte tare, apa rece fiind probabil motivul. Am crezut in prima faza ca e vreun crapcean, dar dupa vreo 10-15 secunde de drill i-am vazut alura… o frumusete de salau, surprinzator totusi dupa modul cum a venit la barca – ma asteptam la mai multa lupta. L-am adus langa barca si am incercat sa il scot cu mainile, pentru ca evident nu aveam grip sau minciog. A simtit si el asta si cu o smucitura a reusit sa sara din mainile-mi destul de inghetate, si aproape si din carlig, acesta dezdoindu-se, cum aveam sa constat apoi. Probail buimacit sau datorita faptului ca firul i s-a infasurat dupa o aripioara a ramas langa barca cu jigul agatat superficial in coltul gurii. L-am inhatat de data asta mai bine si, strans la piept, l-am scos in barca.

Am simtit o satisfactie imensa … imi batusem recordul personal la salau si la rapitor in general. Scopul era atins … aveam MAREA CAPTURA. Se dovedise ca zicala „naluca mare, captura mare” nu e neaparat adevarata, salaul muscand dintr-un shad Mister Twister de 6 cm si ceva, chartreuse.

L-am dus la poza si dupa o sedinta foto, la care m-am folosit de gripul si aparatul lui Petre, i-am spus la revedere, in speranta ca in viitor va oferi, mie sau altuia la fel ca mine, clipe de neuitat la pescuit. Din pacate avea o problema la aripioara dorsala dintr-un eventual duel cu un rival sau cu o plasa. Dar parca asa arata mai punk.

Ziua s-a incheiat cu alti si alti bibani la randu-le datatori de emotii si satisfactii. Raman cu placerea unei zile mai mult decat reusite la pescuit si va spun ca e bine sa visati la „marea captura”, ceea ce voi face si eu si pe viitor.

Fir intins celor care vor sa il aiba.