La sfârșitul lunii august s-a desfășurat cea de-a treia ediție a Campionatului Mondial de pescui la răpitori cu năluci artificiale de pe mal, care anul acesta a coincis cu Jocurilor Mondiale ale pescuitului. Concursul s-a desfășurat la aproximativ 80 de kilometri de Perugia, în Italia, pe râul Nera, sectoarele aflându-se pe o porțiune de 3,5 kilometri, undeva în zona orașului Borgo Cerreto, un oraș mic, tipic ținuturilor muntoase italiene.

România a fost reprezentată la acest campionat de un lot format din 4 titulari și o rezervă, Adrian Șpiac, Sabin Buzatu, Cristian Anghelina, Sorin Moldovan și Ovidiu Ristivan, lot rezultat în urma Campionatului Național de pescuit la răpitori… din barcă. Poate și pentru că la noi în țară nu există un campionat de genul acesta, ai noștri au avut rezultate modeste per ansamblu, singurii care au reușit să prindă mai bine fiind Sabin Buzatu și Adi Șpiac, adică exact cei care au participat și la ediția de anul trecut din Croația. Chiar dacă nu se face primăvară cu o floare s-a dovedit că orice contact cu genul acesta de competiție este benefic și aduce experiență competițională.

Concursul a fost câștigat de italieni, gazdele lui dominându-l în cele două zile de concurs. Puține echipe au putut să le tina piept, printre ele aflându-se Slovacia, Croația, Cehia sau Rusia.

CUM SE JOACĂ
Trebuie spus că la un Campionat Mondial se pescuiește două zile, în fiecare timp de 4 manșe a câte 45 de minute, pauza dintre manșe fiind foarte mică, practic în momentul în care punctele ultimului concurent au fost trecute pe foaia de arbitraj, se pleacă în următoarea manșă. În aceste 4 manșe fiecare concurent e liber să pescuiască în oricare din standurile libere, în număr dublu față de numărul de națiuni participante. Startul în fiecare manșă se dă conform unei grile stabilite înaintea zilei de pescuit. Astfel totul devine o competiție contra cronometru, toți concurenții alergând de la un stand la altul, în căutarea unui loc liber sau pescuit foarte puțin. Punctează numai păstrăvul, la finalul fiecărei manșe numărul de puncte acumulate fiind egal cu numărul de pești prinși. Primului clasat după patru manșe ia 1 punct de penalizare continuându-se crescător, până la ultimul clasat, care primește cele mai multe puncte de penalizare.

ZIUA 1
Prima zi de concurs a fost una dificilă, Cristi Anghelina și Sorin Moldovan luând practic primul contact cu ceea ce înseamnă, de fapt, pescuitul de pe mal la păstrăv, în regim de Campionat Mondial. Din păcate ei nu au reușit să puncteze în câte o manșă, fapt ce a contat destul de mult în clasament. Adi și Sabin au avut o zi mai bună în sensul că s-au situat undeva în a doua treime a clasamentului, reușind să păcălească păstrăvii fie la rotativă, fie la un vobler care anul trecut câștiga Campionatul Mondial și anume Smith Luna 47SP SH, un minnow cu bătaie măruntă, foarte stabil în curentul puternic al Nerei.  La finalul zilei ne situam pe locul al 13-lea, probabil unul care reflecta realitatea de pe râu și experiența noastră.

ZIUA 2
În ziua a doua, băieții se hotărăsc să facă o schimbare pentru binele echipei și Ovidiu îl înlocuiește pe Sorin, poate și datorită randamentului mai bun din antrenamente al primului. Pentru cei fără experiență datele problemei nu se schimba foarte mult. Singurul care reușește cu adevărat ceva notabil este Adi, care în manșele 3 și 4 obține două locuri 2, nesperate, pescuind mai relaxat. Evident că s-a prins mai puțin față de ziua precedentă când păstrăvii populați după antrenamentul oficial au atacat cam tot ce mișca prin apă. Clasamentul final ne găsește pe același loc 13.

Aceasta participare, ca și cea de anul trecut, ne spune că e infernal de greu să ne batem în acest moment cu echipe ca Italia, Cehia, Rusia sau Slovacia. Am stat de vorbă cu unul dintre cei mai buni pescari din lotul Slovaciei și ne spunea că se antrenează la el în țară aproape zilnic pe râuri cu păstrăv și că mai fusese la antrenamente chiar pe râul pe care s-a desfășurat concursul. Trageți voi concluziile.

Câștigătorii acestei ediții s-au numit Italia, Croația și Slovacia, în această ordine, italienii confirmându-și statutul de favoriți și gazde. La individual podiumul concursului a fost alcătuit din 3 concurenți care și-au câștigat și în prima zi și în cea de-a doua sectoarele. Toți 3 au avut câte 2 puncte penalizare, diferența făcând-o numărul de pești. Câștig de cauză a avut de data aceasta  ”italianul” Herrmann Arno, care spre deosebire de ceilalți, s-a axat mai mult pe rotativă.

Acesta a fost Campionatul Mondial de pescuit cu năluci artificiale de pe mal. Evident că echipa României rămâne cu experiența, cu niște prieteni noi și cu o mare dorință de a realiza anul viitor 1-2 piste de concurs, cât de cât asemănătoare cu cele de afară și un campionat format măcar din 3 concursuri, dedicate exclusiv păstrăvului.

 

Din metal, plastic sau silicon moale, cu un cârlig, o ancoră sau două, dar obligatoriu fără spin, iată nălucile câștigătoare ale acestei ediții de Campionat Mondial de pescuit pe râu, la păstrăv.

VOBLERE ȘI ROTATIVE
Și la acest Campionat mondial voblerele și în special cele de tip minnow, alungit, au jucat un rol foarte important. Dacă anul trecut cu ajutorul acestora rusul Shanin reușea câștigarea titlului de campion, anul acesta același rus a urcat pe locul al treilea. Se pare că nu este o coincidență, pentru că și anul trecut și anul acesta sportivul a folosit același model și anume un model de producție japoneză Smith Luna de 47 milimetri, foarte rar întâlnit și pe site-urile de profil, unde se poate achiziționa contra a aproximativ 20 euro. Spun că nu e coincidență deoarece și doi dintre reprezentanții noștri, Sabin și Adrian, adică cei care l-au văzut în acțiune încă de anul trecut, au reușit capturi însemnate folosindu-l. Adrian a agățat unul în prima zi, iar în momentul în care s-a întors să îl recupereze, acesta dispăruse, privându-l poate de câțiva pești în ziua a doua. Sabin a reușit să puncteze foarte bine în ziua a doua cu ajutorul lui. Specifice acestui gen de voblere sunt corpul alungit, forma suplă, chiar ascuțită spre bot, care taie foarte bine curentul apei, barbeta destul de mică, ce produce bătăi foarte fine, irezistibile pentru păstrăvii. A fost una din nălucile care au mers perfect în special în primele manșe sau în zonele cu apă adâncă, de peste 50 de centimetri, de sub rădăcinile copacilor sau de lângă malurile abrupte.

Paleta cromatică era fie în culori naturale, cu alb sau argintiu pe burtă și galben-verzui sau culori închise pe spate, fie în culori stridente pe burtă în cazul unora (roz, portocaliu) și neapărat cu puncte pe zona laterală, specifice păstrăvilor.

Un alt gen de nălucă hard foarte des folosită a fost rotativa. Unul dintre cei care au folosit aproape în exclusivitate rotativa a fost chiar campionul mondial de anul acesta. Păstrând una în gură mai tot timpul, pentru a minimiza timpii de schimbare a ei, acesta parcurgea aproape fiecare stand liber care îi ieșea în cale, iar dacă după 4, maxim 5 lansări nu avea răspuns din partea păstrăvilor trecea la următorul stand întâlnit. A folosit rotative Mepps Aglia de mărime 0 sau 1, cu corp de culoarea alamei și paletă rotundă, argintie. Acest tip de năluci a fost cel pare care băieții noștri l-au folosit cel mai mult.

 

NĂLUCI SOFT
Poate cele mai ciudate năluci folosite de concurenți, atât prin înfățișare cât mai ales prin natură, au fost nălucile soft, în general năluci de tip vierme sau nimfă. Lestate cu plumb în formă de bilă, între 0,5 si 2,5 grame, în funcție de locul în care se pescuia, de tăria curentului din acea zonă și de adâncimea apei, aceste năluci erau de cele mai multe ori de culoare roz (Cehia, Rusia), albă (Italia) sau în culori naturale (Slovacia). Cârligele folosite erau numărul 6-8.

La cei care au reușit până la urmă clasări superioare, am observat două tipuri de abordări. O variantă câștigătoare era plasarea nălucii în zone cu un curent destul de pronunțat, cu adâncimea apei de peste 30 de centimetri, dar neapărat în zone cu vegetație aplecată peste apă. În plus, de cele mai multe ori, golurile din genul aceste de verdeață, micile golfuri formate, reprezentau puncte de atracție pentru pescari și locuri de pândă pentru pești. Tocmai aici s-a văzut lipsa noastră de experiență la acest tip de pescuit. Dacă procentul lansărilor ratate la ei era undeva la 5-10%, la noi se apropia de 25-30 %. Automat agățarea nălucii presupunea, în cel mai bun caz, o altă lansare, dacă nu chiar pierderea nălucii, rezultând evident o pierdere mare de timp. Tehnica de pescuit era relativ simplă, năluca fiind lansată spre amonte și apoi purtată în curent, pe distanșe mici, 1-3 metri, numai în zonele presupuse productive, de unde era culeasă de pistruiați.

O altă abordare era aceea a locurilor cu adâncime mică, de 10-20 de centimetri, cu pietriș, unde parcă după fiecare obstacol pândea un păstrăv, invizibil de pe mal. Și mai productive s-au dovedit locurile de la limita dintre umbra copacilor care cădea pe apă și zonele luminate direct de soare sau zonele în care culoarea substratului se schimba brusc, pietrișul fiind într-o parte deschis, în alta închis. Aici abordarea era un pic diferită, păstrându-se lansările spre amonte, aproape de mal, pe zona cu apă foarte mică, după care năluca era trasă pe substrat, controlat, spre mijlocul râului, pe distanțe ceva mai mari, 5-7 metri.

Zone foarte productive s-au dovedit a fi și insulele de verdeață care se formau în albia râului, nu foarte înalte, dar care erau purtate de curent, insule sub care păstrăvii găseau locuri perfecte de camuflaj.